Am deschis procesul de admitere! Vezi cum poți aplica ușor la cea mai modernă facultate pentru asistenți medicali EN

Știai că meseria de asistent medical este pe locul 1 în topul celor mai bine plătite meserii de viitor? Industria medicală va fi mereu necesară omenirii și, deși avansăm, există lucruri pe care tehnologia nu le poate aduce în industria medicală.

Empatie și inteligență emoțională, grija pentru pacienți și comunicare caldă, alegerile optime în situații de criză. Meseria de asistent va fi mereu indispensabilă sferei medicale. Aceasta este și motivația noastră de a dezvolta un program educațional pentru industria medicală la cele mai înalte standarde. Chiar aici, în România.

#practică și dotări de ultimă generație – asta descrie facultatea noastră, la fel ca și procesul nostru de admitere

Pentru a aplica, totul se întâmplă online! Îți povestim aici mai multe despre cum să aplici ușor plus tips-uri pentru o aplicație de top! Vezi mai jos ce pași să urmezi!

  • Începe procesul din timp

Poți aplica pentru programul nostru de licență cu specializarea asistent medical generalist din clasa a 11-a sau a 12-a. Nu contează profilul liceului sau să ai numai note perfecte. Vrem să te ajutăm să începi o carieră medicală de succes, pentru care contează mai mult pasiunea ta și interesul în domeniul medical. Scapă de grija admiterii și aplică acum – vei învăța de la profesorii experți de la REGINA MARIA și Coventry University tot ce trebuie despre domeniul medical.

  • Nu avem examen scris de admitere!

Credem că trebuie să înveți practic și de la oamenii din domeniu ceea ce înseamnă această meserie, iar noi suntem bucuroși să îți oferim această oportunitate.

Cursurile Academiei vor fi în limba engleză, așa că va trebui să completezi formularul tot în limba engleză. 

  1. Personal Details – nume, adresa, contactele tale (pentru a ne fi ușor să-ți scriem)
  2. Academic Details – liceul și programul tău
  3. English Certification – dacă nu ai deja o diplomă atestată de engleză, poți trimite și diploma de BAC la proba de engleză după ce o obții. Poți echivala și în alte moduri proba de engleză, citește mai jos detaliile!
  4. Personal Statement – în minim 100 și maxim 300 de cuvinte (aproximativ ⅔ pagină), ne scrii motivația ta de a deveni student la Academia Europeană pentru Asistenți Medicali. Vrem să auzim despre tine – povestește-ne cine ești, ce te motivează să alegi acest program și carieră, ce planuri ai pe viitor și ce experiențe (legate de domeniul medical sau oricare altul) te-au dezvoltat până acum. Eseul este introdus sub format digital în aplicația online. 

Video Statement – trebuie să faci un filmuleț de 2-3 minute, de asemenea în engleză. Poți filma cu telefonul sau cu orice camera îți este la îndemână!

Video-ul trebuie urcat pe YouTube și să nu aibă setarea “private”, astfel încât să îl putem urmări și noi. Dacă vrei ca doar cei care primesc link-ul să poată vedea video-ul, îl poți seta ca “unlisted”. În aplicația ta online, vei share-ui doar link-ul video-ului de pe YouTube.

  • Participă la interviu

După ce ne trimiți aplicația, o vom citi cu atenție și te contactăm rapid! Vei primi pe mail sau telefonic răspunsul nostru și dacă totul este în regulă la aplicație, te chemăm la un interviu ca pas final sau revenim cu ce detalii să adaugi în aplicație.

Apoi, îți facem o ofertă pentru a deveni student, condiționată doar de:

  • Promovarea examenului de Bacalaureat cu o medie de minimum 7.50
  • Trecerea unui test de competențe pentru limba engleză dat cu echipa de admitere a Academiei Europene pentru Asistenți Medicali sau orice alt examen de limba engleză cu acreditare internaţională, la nivel de cel puțin B2. *Dacă ai o notă bună la engleză însă nu suficient de mare, poți face un curs intensiv de limba engleză pe perioada verii, organizat de Academia Europeană pentru Asistenți Medicali.

Scapă de grija admiterii și aplică la facultatea unde înveți direct alături de experți ceea ce trebuie să știi!

Așteptăm aplicația ta! Dacă ai neclarități sau vrei să te ajutăm în procesul de aplicare, ne poți contacta la telefon: +40 758 818 16 și pe email: info@nursing-academy.eu

Spor în procesul tău de aplicare!

Toate articolele
Icon Subscribe Descarcă broșura