Surse

Alege o carieră care nu expiră

Meseria de asistent medical se află în top 3 al celor mai căutate din viitor

Atunci când îți pui întrebarea care sunt cele mai bune domenii de lucru ale viitorului, două aspecte sunt cruciale: care sunt joburile bine plătite și ce joburi se vor extinde dramatical în următoarea decadă. Se pare că domeniul sănătății le bifează pe ambele.

La nivel internațional, conform publicației Business Insider, meseriile din domeniul medical vor fi printre cele mai căutate în următorii 10 ani. În top 15 se află meserii precum: terapeut fizic, chirurg și medic specialist, manager în domeniul sănătății, asistent medical. Meseria de asistent medical este pe primul loc, cu 437.000 de poziții noi estimate până în 2026 în S.U.A. și un salariu mediu anual de 74.000 euro, conform analizei realizate de Biroul de Statistică a Forței de Muncă din Statele Unite

Aceeași instituție declară că, din top 30 al ocupațiilor cu cea mai rapidă rată de creștere, 18 sunt în domeniul îngrijirii medicale și al sănătății. Printre motivele acestei creșteri se află: creșterea numărului de bolnavi cronic, creșterea speranței de viață și, corelat cu aceasta, tendința de îmbătrânire a populației. 

Potrivit graficului de prognoză al abilităților realizat de Centrul European pentru Dezvoltarea Învățământului Vocațional (CEDEFOP), cele mai căutate joburi în România în 2030 vor fi disponibile în domenii precum cel medical, juridic, îngrijire socială și educație. Potrivit acestui studiu, domeniul medical este pe locul 2 în topul joburilor de viitor din România, cu un estimat de 192.996 de poziții deschise în următorii ani.

Urmând programul de licență al Academiei Europene pentru Asistenți Medicali, poți deveni un asistent medical profesionist, format la standarde internaționale, cu experiență practică în rețeaua medicală privată cu cei mai buni medici din România și cu cele mai bune servicii medicale.