Activitatea unui asistent medical în secția de neonatologie. Ce trebuie să știi

Un asistent medical care lucrează în cadrul unei secții de neonatologie trăiește zilnic momente contrastante. Să lucrezi permanent cu bebeluși de numai câteva zile este, în același timp, o reală bucurie și o provocare pe măsură. Am stat de vorbă cu Adriana Florică, Asistent Medical Șef Neonatologie la Spitalul REGINA MARIA Băneasa, despre responsabilitățile pe care le are un asistent în cadrul unei astfel de secții, motivele de bucurie oferite de această activitate, dar și despre atributele esențiale ale unui asistent medical.

Motivație, seriozitate și pasiune – trei atribute importante pentru orice asistent medical

Fiecare își scrie propria poveste, iar Adriana Florică, Asistent Medical Șef Neonatologie, spune că nu doar ea a contribuit la calea profesională pe care și-a ales-o, ci consideră că a fost ajutată și de soartă și că nimic nu este întâmplător în viață. Încă din perioada liceului, s-a pregătit intens ca să devină medic, urmând cursurile unei clase de profil biologie-chimie și susținând mai apoi examenul de admitere la Facultatea de Medicină. Viața a urmat un alt curs, însă, și Adriana a fost nevoită să întrerupă studiile după primii trei ani de facultate și să renunțe la visul de a deveni medic. 

Schimbarea de perspectivă i-a adus-o postul de laborant pe care l-a ocupat pentru o perioadă la Spitalul Universitar din București. Curajoasă din fire, mergea frecvent să recolteze probe biologice de la bebelușii internați pe secția de Terapie Intensivă Neonatologie, iar contactul cu această secție a fost acel stimul care a determinat-o să urmeze o carieră în domeniul asistenței medicale. Alegerea a fost una categorică, astfel că și în ziua de astăzi, lucrează cu dedicare în cadrul secției de neonatologie. În perioada în care Adriana a decis că dorește să devină asistent medical, sursele de informare nu erau la fel de numeroase cum sunt în ziua de astăzi, dar cu toate acestea, pasiunea pentru acest domeniu a motivat-o să persevereze.

„Nu învățăm doar ca să luăm examenul, învățăm ca să fim niște oameni bine pregătiți, ca să reușim să ajutăm, la rândul nostru, alți oameni, învățăm ca să ieșim din diverse situații dificile.” 

As. Adriana Florică, Asistent Medical Șef Neonatologie, Spitalul REGINA MARIA Băneasa

Pregătirea profesională a unui viitor asistent medical presupune acumularea de informații teoretice, dar și aplicarea acestora, pe parcursul numeroaselor ore de practică. În viziunea Adrianei Florică, este deosebit de important ca studenții care se pregătesc să devină asistenți medicali să trateze acest proces cu seriozitate. Studiul din timpul facultății va fi util vreme de mulți ani, în timpul activității profesionale, nu doar de la un examen la altul. Fixarea cunoștințelor teoretice și exersarea practică a manevrelor și a procedurilor medicale vor conta enorm, în special atunci când asistenții medicali se vor confrunta cu situații-limită, în care viața pacienților este în pericol.

Un alt aspect important de luat în considerare de către cei care doresc să devină asistenți medicali este faptul că această meserie vine la pachet cu o mulțime de satisfacții, dar și cu numeroase provocări. Din acest motiv, este esențial să iubești ceea ce faci, pentru a depăși cu bine orice situație, oricât de complicată ar fi ea, dar și pentru a te putea dedica întru totul meseriei, în fiecare zi de muncă.

Cum arată o zi de muncă a unui asistent în cadrul secției de neonatologie?

Secția de neonatologie nu este, nici pe departe, o secție cu activitate relaxată, însă eforturile depuse sunt întotdeauna răsplătite de satisfacția momentelor frumoase. Asistentul medical care lucrează într-o secție de neonatologie are mereu o responsabilitate enormă pe umerii săi, deoarece lucrează cu o categorie atipică de pacienți. Micuții internați în secția de neonatologie nu comunică așa cum o face un pacient adult, deci asistentul medical este cel care trebuie să identifice care sunt nevoile sau neplăcerile cu care se confruntă fiecare bebeluș și să acționeze întocmai.

Vigilența, viteza de reacție și capacitatea de a lua decizii cât mai corecte într-un timp foarte scurt sunt doar câteva dintre atributele de care ar trebui să dispună un asistent medical care lucrează în cadrul secției de neonatologie. Activitatea într-o asemenea secție se derulează de multe ori într-un ritm alert, în special atunci când vorbim despre secția de Terapie Intensivă Nou-născuți. Însă, așa cum spune și Adriana Florică, înainte de a fi asistent, trebuie să fii om. Empatia, comunicarea cu blândețe și informarea permanentă a părinților cu privire la starea de sănătate a micuților – toate acestea trebuie să se regăsească mereu la baza profesiei de asistent medical.

„Glumesc uneori cu mamele și le spun că nimeni nu s-a întors cu copilul la maternitate pentru că nu a știut cum să se descurce cu el acasă.”

As. Adriana Florică, Asistent Medical Șef Neonatologie, Spitalul REGINA MARIA Băneasa

Părinții, în special proaspetele mămici, trec, pe perioada internării, printr-un amalgam de stări, iar asistentul medical ar trebui să fie alături de ei și să-i ajute să le depășească. Este ideal ca asistentul să le înțeleagă încă de la început temerile, să le explice pas cu pas tot ceea ce urmează să se întâmple. Atunci când mamele se simt în siguranță și nu văd asistentul doar ca pe un cadru medical, ci și ca pe un sprijin, zilele de spitalizare decurg mult mai ușor și ele pornesc mai liniștite pe noul drum alături de bebelușii lor.

Bucuriile și provocările activității de asistent medical neonatologie

Unul dintre motivele de bucurie pentru asistenții care lucrează în cadrul secției de neonatologie este faptul că această secție este singura unde pacientele nu se prezintă pentru că au o problemă medicală, ci pentru că urmează să aducă pe lume un bebeluș. În majoritatea cazurilor, lucrurile decurg bine, mama și bebelușul sunt sănătoși, astfel că personalul medical simte că aduce bucurie în viața respectivelor familii, iar acest aspect este unul dintre cele mai motivante pentru un asistent medical.

Desigur, există și momente triste, când micuții pacienți au anumite probleme de sănătate sau pierd lupta pentru viață. Aceste momente pot fi devastatoare pentru părinți, motiv pentru care abordarea pe care o are asistentul medical este una deosebit de importantă. Uneori, când cuvintele sunt de prisos, o îmbrățișare sinceră sau simpla prezență a asistentului lângă părinți pot fi singurele lucruri pe care acesta le poate face, însă pot conta enorm. Ce este important, însă, în evoluția în plan profesional a unui asistent medical este să folosească atât momentele de bucurie, cât și situațiile dureroase drept motivație să meargă mai departe și să se dedice în continuare acestei meserii.

În ochii pacienților, asistenții medicali sunt acele persoane de la care se așteaptă ajutor și empatie, iar această empatie nu poate veni decât din interiorul fiecăruia. Niciun profesionist din domeniul medical, oricât ar fi de bine pregătit, nu poate simula comunicarea empatică, întrucât ea izvorăște din dorința de a lucra cu oamenii și de a ajuta. Neonatologia este una dintre acele secții medicale unde relația dintre asistentul medical, pacient și părinți trebuie să fie una solidă și sinceră, iar activitatea este una intensă în fiecare zi.

Toate articolele